La poalele munţilor Apuseni, în oraşul Huedin, Judeţul Cluj, a venit pe lume Adriana Irimieş, în luna iunie în „vremea fânului’’ pe ziua de 2.

A copilărit în satul Hodişu, aşezat în zona de interferenţă a celor trei judeţe: Cluj, Bihor, Sălaj.

Aici „cântecul săltat” mocănesc (moţesc), legănat ca la Sălaj şi sărit bihoreneşte, împreună cu vocea cu un timbru deosebit, costumul plin de culoare şi prezenţa scenică, creează o personalitate aparte a artistei, Adriana Irimieş.

Copilăria petrecută la Hodişu, alături de părinţi şi bunici, a fost o perioada frumoasă dar şi grea. Frumoasă, pentru că s-a născut într-o familie de creştini, harnici şi demni, iubitori de cântec şi credinţă, iar grea, pentru că în general toţi copiii crescuţi la sat au muncit la câmp de mici, cunoscând nevoile şi greutăţile vieţii, din fragedă copilărie.

Tatăl Ştefan, orfan din război de la vârsta de patru ani, era mai mult plecat pe şantierele ţării, la Barajul Floroiu, Someşul Cald, Fântânele Beliş, Canal Dunăre-Marea Neagră, etc. Acasă o avea pe soţia Anica, mama Adrianei, care împreună cu sora ei mai mică se descurcau atât la şcoală, cât şi la muncile câmpului, aşa cum puteau.

Un mare sprijin l-au avut de la bunicii Valer şi Maria. În casa acestora Adriana a trăit cele mai frumoase amintiri.

Maria, bunica Adrianei, era o femeie cu frică de Dumnezeu, dragoste de credinţă şi tradiţie. Era harnică şi stăpânea cu dibăcie arta cusutului, ţesutului şi a cântatului. În tinereţile ei, Maria cultiva cânepă, avea un loc binecunoscut de femeile satului „La Toptila” unde se prelucra cânepa pentru toate nevestele pregătind împreună pânza pentru familiile acestora.

Aşadar, pe lângă hărnicie, Maria era săritoare şi „de omenie ”. Cosea spăcele (cămăşile din cânepă) cu flori şi motive numai de ea ştiute, care, pe lângă răbdare cereau şi foarte mult timp. De exemplu unul din spacelele moştenite are mânecile brodate cu ”ruji mărunte”( bujori). Pe aceste mâneci, Maria a lucrat o vara (două luni şi jumătate), pe când „grijea” vitele la păscut.

Cele mai frumoase piese de costum sunt „zadiile cu ruji” şi „zadiile cu bucure”. Pe acestea, Maria le cosea cu repeziciune, atât pentru familie cât şi pentru toate fetele şi nevestele din sat.

De asemenea, a moştenit multe ”năfrămi din păr şi rochii încreţite” viu colorate, din materiale de calitate, care se păstrează foarte frumos şi astăzi şi cu care „măicuţa” Anica a nănăsit şi s-a îmbrăcat fiind o „nevastă nealcoşe şi cinaşe”.

O altă piesă de costum popular este MURUNA. Aceasta este o coroniţă din barşon (catifea), foarte colorată cu flori lucrate manual şi împodobită cu mărgele şi bănuţi , fiind o adevărată operă de artă.

Cântecele, doinele, baladele, pricesnele, poeziile populare şi creştine, erau modul de ostoire de dor şi drag al bunicii Maria, după soţul plecat pe front şi viaţă grea petrecută în familia numeroasă din care provenea.

Adriana, nepoata cea mai mare, era bucuria fără de margini a Mariei. A crescut-o cu mare drag şi toate vacanţele Adrianei erau presărate de fericire şi clipe frumoase alături de cei doi bunici minunaţi.

De la Maria, a moştenit mult talent, bunătatea pentru semeni şi frica de Dumnezeu. Amintirile serilor în care bunicul aducea laptele proaspăt muls, cu miros de iarbă proaspătă, când Adriana se aşeza pe prag şi sorbea spumă de pe lapte, „ca să facă bujori în obraji”, poveştile de seară spuse cu drag de bunicul Valer.

De la acesta, a dobândit dragostea de neam şi ţară, prin povestirile de viaţă a multor voinici pieriţi pe câmpurile de lupta pentru apărarea patriei şi a gliei strămoşeşti.

Adriana s-a dovedit a fi un copil harnic dar mai ales sociabil. Îi plăcea foarte mult să stea de vorba cu oamenii, în special cu cei mai în vârstă de la care tot timpul avea ceva de învăţat.

La vârsta de 3 şi jumătate, a întrebat-o pe mama:

„-Unde merg copiii dimineaţa? „

Aflând că există grădiniţă, Adriana s-a pus pe plâns până când mama a luat legătură cu educatoarea, care a primit-o mai „de vreme”. Repede a învăţat aici, cântece şi poezii.

A venit vremea serbării unde Adriana a ieşit în faţă tuturor şi a cântat fără sfială primul ei cântec pe scenă: „Ursuleţul Martinel”.

De aici, dragostea de cântec şi de public a crescut în fiecare zi.

A urmat studii de canto la Cluj, la clasa doamnei profesor Jiman Cristina, participând la diferite concursuri, de unde se întorcea de fiecare dată cu premii.

În 1991 a debutat la radio şi televiziuine. Primele înregistrări le-a avut cu Dumitru Buzoianu la TVR Cluj, iar la Radio Cluj cu: Gelu Furdui, Codruţa Aron Virtic şi Sergiu Vitalian Vaida.

A colaborat cu violoniştii Ovidiu Bartes şi Radu Ciprian, înregistrând un album pricesne şi unul de folclor, dintre care amintim titluri:

„La şezătoarea din sus”

„Of măicuţa rău m-ai blestemat”

„Pe o margine de drum”

„De trei zile tot petrec”, etc.

 

În paralel, Adriana s-a căsătorit, întemeindu-şi o familie foarte frumoasă, care din fragedă tinereţe a însemnat prima prioritate în viaţă artistei.

„Întotdeauna când lucrez la un proiect pun mult suflet” ne spune artista, astfel încât o perioada a fost dedicată familiei şi carierei profesionale (modă).

 „Nu ai cum să le faci pe toate şi cred că Dumnezeu întodeauna aşează în viaţă noastră toate lucrurile la vremea lor”.

Aşadar, iată că a venit vremea cântecului …

În anul 2013 a început o colaborare cu Orchestra Jidvei România, cu care a înregistrat al treilea album intitulat „HORA MOŢILOR”.

Maestrul Stelian Stoica, dirijor-orchestrator al Orchestrei Naţionale Jidvei România, a avut întotdeauna cuvinte de încurajare şi susţinere, urmărind cu stricteţe dar şi bunătate drumul artistic al Adrianei Irimieş.

Mai mult, repertoriul său, moştenit de la măicuţa şi bunica ei, s-a conturat cu creaţii populare care vin „ca inspiraţii artistice ” respectiv: poezii, cântece, linii melodice, pe care artista nu le scoate în scenă fără a se consulta cu specialiştii: profesori, etnologi, artişti consacraţi etc.

„Folclorul, portul, tradiţiile şi obiceiurile sunt IDENTITATEA NOASTRĂ a poporului român!”

Pune accent mereu pe imagine, pregătire, limbaj, ţinută, deoarece cel mai important pentru un artist este să DĂINUIE în INIMA PUBLICULUI.

 

„Nu este suficient să urci, ci să te menţii acolo unde publicul doreşte să te vadă mereu. Azi mai pregătit decât ieri, mâine mai pregătit decât azi.”

 „Poezia, priceasna, cântecul doinit (de suflet), cântecul patriotic, strigăturile şi cântecul de veselie sunt mereu în inima mea.”

 „În prezent sunt şi realizator emisiuni de folclor, deţin propriul muzeu unde pe lângă obiectele vechi adunate din zona Cluj, Floreşti, Huedin, Hodisu, am adunat şi amintirile familiei mele: icoane foarte vechi, lăzile de zestre a străbunicilor şi bunicilor mei, precum şi costume populare.”

Trei gânduri…….. de încheiere:

1. „Oamenii care iubesc muzică sunt oameni buni, de aceea noi, artiştii, avem loc cu toţii în inima PUBLICULUI!”
2. „ Când ies în scenă, eman o iubire nemăsurată pentru public şi de fiecare dată simt că publicul îmi răspunde la fel, cântându-mi versurile şi trimiţându-mi aplauze.”
3. „Cred cu tărie că un om trebuie să fie mereu pe acelaşi drum cu Dumnezeu. Singuri, suntem săraci. Oricât de sus am ajunge, fără Dumnezeu nu avem izbândă în nimic.”

 

„Tu, să nu uiţi în veci române,

Oriunde-ai fi pribeag prin asta lume

Căci două lucruri, noi, le-avem mereu:

FOLCLORUL ŞI CREDINŢA-N DUMNEZEU!”

 

ADRIANA IRIMIEŞ

IULIE, 2017